Adeseori suntem tentați să „externalizăm” responsabilitățile și consecințele unor acțiuni, situații sau decizii asupra celorlalți, considerând că nu suntem de vină pentru ceva sau că pur și simplu ne-am aflat într-un loc și moment nepotrivit.

O altă capcană în care riscăm să cădem este atunci când ne punem singuri bariere în ceea ce facem sau în relațiile noastre.

Deseori ne auzim cum ne reproșăm sau ne învionovățim că „nu pot”, „nu știu”, „nu mă pricep”, „nu reușesc”.

Poate avea legătură cu zona de confort care ne oferă control și predictibilitate, dar și cu un tip de mentalitate rigidă. Într-un spațiu guvernat de o astfel de mentalitate avem tendința de a considera că eșecul este limita competențelor noastre, succesul altora este perceput ca o amenințare, iar percepția este că suntem pricepuți la ceva și mai puțin buni la altceva pentru că potențialul nostru este predeterminat.

Ieșirea din acest spațiu securizant presupune să ridicăm barierele interioare și să apelăm la o mentalitate de creștere. Din această perspectivă eșecul apare drept o oportunitate de creștere, succesul altora poate fi o sursă de inspirație, iar efortul, atitudinea și învățarea pot determina formarea abilităților.

Și atunci, ori de câte ori afirmăm că: „nu pot”, ”nu știu”, „nu mă pricep” ori „nu reușesc” să completăm cu „încă”. „Nu pot ... încă”, însemnă un prim pas pentru a trece din zona confort către o arie de dezvoltare.