Am învățat în ultimii ani să prețuim foarte mult puterea lui „Nu”. Să spui Nu înseamnă să pui limite. Să nu accepți orice. Să nu te lași folosit. Să îți aperi timpul, spațiul personal, valorile și alegerile. Într-o lume în care ni se cere permanent ceva, capacitatea de a refuza a devenit aproape sinonimă cu autonomia.

În schimb, „Da” pare să aibă o reputație psihologică ceva mai modestă. Cel care spune mereu Da poate fi privit ca fiind conformist, temător, dependent de aprobarea celorlalți. Limba engleză are chiar expresia yesman pentru persoana care aprobă aproape orice spune cineva aflat într-o poziție de autoritate. Un asemenea Da nu pare să vorbească despre putere. Mai degrabă despre dificultatea de a te opune.

Și totuși, este atât de simplă diferența dintre cele două cuvinte? Poate că problema nu este dacă spunem Da sau Nu. Poate că întrebarea adevărată este: cine din noi spune acel Da sau acel Nu?

Da-ul care se teme de Nu

Există, fără îndoială, un Da al conformării. Îl spunem uneori pentru a nu dezamăgi. Pentru a evita un conflict. Pentru a nu pierde afecțiunea cuiva. Pentru a nu părea egoiști, dificili sau nerecunoscători. Acceptăm încă o sarcină, deși suntem epuizați. Rămânem într-o situație care nu ne mai face bine. Suntem de acord cu ceva ce, în realitate, nu ne dorim. Spunem „nicio problemă”, deși există o problemă.

În asemenea situații, Da-ul poate ascunde dificultatea de a ne afirma propriile nevoi. Nu este neapărat expresia generozității sau a disponibilității, ci uneori prețul pe care îl plătim pentru acceptarea celorlalți. Este Da-ul spus atunci când, de fapt, nu ne simțim suficient de liberi pentru a spune Nu. Dar aceasta este numai una dintre fețele lui.

Există și un Da care cere curaj

Să ne gândim la câteva dintre momentele importante ale vieții.

• Da, vreau să ne căsătorim.
• Da, accept această responsabilitate.
• Da, voi încerca.
• Da, plec.
• Da, încep din nou.
• Da, îmi asum.

Dintr-odată, Da-ul nu mai seamănă deloc cu supunerea. Există alegeri în fața cărora un Da poate necesita enorm de mult curaj. Pentru că a spune Da nu înseamnă numai să accepți ceea ce cunoști. Uneori înseamnă să accepți tocmai ceea ce nu poți cunoaște încă.

Nimeni nu știe, în ziua căsătoriei, cum vor arăta următorii douăzeci de ani. Nimeni nu știe, atunci când acceptă o nouă responsabilitate, dacă va reuși. Nimeni nu poate primi garanția că o relație, o schimbare profesională, un proiect sau o nouă etapă a vieții vor avea rezultatul sperat. Și totuși spunem Da.

În astfel de momente, Da-ul nu mai înseamnă conformare. Înseamnă angajament. Poate că uneori este nevoie de mai mult curaj pentru a spune Da vieții decât pentru a-i spune Nu.

Dar nici Nu-ul nu este întotdeauna puternic

Aceeași ambiguitate există și în cazul refuzului. Există un Nu sănătos.

• Nu accept să fiu tratat astfel.
• Nu pot prelua încă o responsabilitate.
• Nu vreau să continui această relație.
• Nu este ceea ce îmi doresc.

Acesta este Nu-ul limitei, al diferențierii, al capacității de a rămâne în relație cu celălalt fără a renunța la propria identitate. Uneori, un singur Nu poate însemna sfârșitul unei lungi perioade în care cineva s-a abandonat pe sine pentru a-i mulțumi pe ceilalți.

Dar există și un altfel de Nu.

• Nu încerc, pentru că s-ar putea să nu reușesc.
• Nu mă apropii, pentru că aș putea fi respins.
• Nu mă implic, pentru că aș putea suferi.
• Nu schimb nimic, pentru că măcar ceea ce cunosc este previzibil.

Privit din exterior, refuzul poate părea fermitate. În interiorul persoanei, însă, el poate fi expresia fricii. Există un Nu care pune limite. Dar există și un Nu care ridică ziduri.

Uneori alegem. Alteori ne apărăm

Psihologia motivației ne oferă o distincție interesantă între orientarea spre apropiere și cea spre evitare. O parte dintre comportamentele noastre sunt organizate în jurul lucrurilor spre care vrem să ne îndreptăm, iar altele în jurul lucrurilor de care încercăm să ne ferim. Cercetările lui Andrew Elliot și ale colaboratorilor săi au arătat cât de fundamentală este această distincție pentru înțelegerea comportamentului uman.

Evitarea nu este, în sine, ceva rău. Avem nevoie de ea. Ne protejează de pericole, de situații distructive, de repetarea unor experiențe care ne-au făcut rău. Problema apare atunci când protecția începe să ne organizeze întreaga viață. Când nu mai alegem ceea ce ne dorim, ci doar ceea ce ne permite să nu ne fie frică. În acel moment, lumea începe încet să se micșoreze.

Poate că aceasta este una dintre întrebările importante pe care ni le putem pune atunci când ne aflăm în fața unei alegeri: Mă îndrept spre ceva important pentru mine sau doar încerc să mă îndepărtez de ceva de care mă tem? Răspunsul nu va fi întotdeauna simplu. Uneori facem ambele lucruri simultan. Dar întrebarea merită pusă.

Libertatea nu înseamnă să spui Nu

Teoria autodeterminării, dezvoltată de Richard Ryan și Edward Deci, oferă o altă perspectivă importantă. Autonomia nu înseamnă pur și simplu independență și nici opoziție față de ceilalți. Ea presupune sentimentul că acțiunile noastre ne aparțin, că există voință și asumare în ceea ce facem.

Această distincție schimbă aproape complet discuția despre Da și Nu. Pot spune Da și să fiu autonom. Pot spune Nu și să fiu autonom. Dar pot spune și Da sub presiune. Și pot spune Nu fiind condus de frică. Prin urmare, libertatea nu stă în cuvânt. Stă în posibilitatea reală de a alege.

Un om care nu poate spune Nu nu este pe deplin liber. Dar nici omul care nu mai poate spune Da nu este. Primul riscă să devină captivul nevoilor și așteptărilor celorlalți. Cel de-al doilea poate deveni captivul propriilor mecanisme de protecție.

Între zid și ușă

Poate că ne putem imagina cele două cuvinte altfel. Uneori, Nu este o ușă pe care alegem să o închidem pentru a proteja ceva important din noi. Alteori, devine un zid în spatele căruia ne ascundem. Uneori, Da este renunțarea la noi înșine pentru a nu pierde pe cineva. Alteori, este ușa pe care avem curajul să o deschidem fără să știm exact ce vom găsi dincolo de ea. De aceea, simpla contabilizare a Da-urilor și Nu-urilor din viața noastră spune foarte puțin despre autonomie. Mult mai interesant este să le cercetăm originea.

De unde vine răspunsul meu? Am spus Da pentru că am ales sau pentru că m-am temut să spun Nu? Am spus Nu pentru că aceasta este limita mea sau pentru că mi-a fost teamă să spun Da?

Poate că maturizarea psihologică nu înseamnă să învățăm să spunem mai des Nu. Și nici să avem curajul de a spune cât mai multe Da-uri. Înseamnă, poate, să devenim suficient de liberi încât să le putem spune pe amândouă. Să putem refuza fără să ne simțim vinovați atunci când un Nu ne protejează. Dar și să putem accepta fără să avem garanții atunci când un Da ne cheamă spre ceva important pentru noi.

Pentru că, în cele din urmă, puterea nu se află nici în Da, nici în Nu. Se află în libertatea celui care le rostește.

   

Referințe bibliografice

Deci, E. L., Ryan, R. M. (1987). The support of autonomy and the control of behavior. Journal of Personality and Social Psychology, 53(6), 1024–1037.

Elliot, A. J., Covington, M. V. (2001). Approach and avoidance motivation. Educational Psychology Review, 13, 73–92.

Elliot, A. J., Thrash, T. M. (2002). Approach-avoidance motivation in personality: Approach and avoidance temperaments and goals. Journal of Personality and Social Psychology, 82(5), 804–818.

Ryan, R. M., Deci, E. L. (2006). Self-regulation and the problem of human autonomy: Does psychology need choice, self-determination, and will? Journal of Personality, 74(6), 1557–1586.

Roskes, M., Elliot, A. J., De Dreu, C. K. W. (2014). Why is avoidance motivation problematic, and what can be done about it? Current Directions in Psychological Science, 23(2), 133–138.